STUDIU PRIVIND FRECVENŢA ŞI NECESITATEA CORECTĂRII TULBURĂRILOR DE LIMBAJ LA COPIII PREŞCOLARI
Dacă analizăm frecvenţa tulburărilor de vorbire la diferite vârste, ajungem la concluzia că vârsta preşcolară deţine recordul. Făcând o trecere în revistă a tulburărilor de limbaj întâlnite la vârsta preşcolară se constată că frecvenţa cea mai mare o înregistrează tulburările care afectează limbajul propriu-zis, tulburări în special din sfera sindromului dismaturativ, determinate de o întârziere uşoară în apariţia şi dezvoltarea vorbirii (dislalia de evoluţie, bâlbâiala fiziologică, dislexia-disgrafia de evoluţie), acestea fiind condiţionate fie de un ritm propriu de dezvoltare, fie de o frânare sau încetinire a ritmului obişnuit de dezvoltare a vorbirii prin factori afectivi şi sociali. Cunoscând faptul că o dată cu intrarea copiilor în şcoală, tulburările de vorbire pot deveni obstacole serioase în însuşirea cunoştinţelor în cadrul procesului de învăţământ, se conturează tot mai evident necesitatea aplicării unor măsuri de prevenire şi înlăturare a acestor deficienţe cât mai timpuriu posibil. Am examinat un lot de 127 copii, cu vârsta între 3 şi 7 ani, de la grădiniţa în care îmi desfăşor activitatea. Depistarea tulburărilor de limbaj s-a făcut prin observaţii, cu prilejul asistenţelor la activităţi şi prin scurte conversaţii cu copiii preşcolari. Copiii care au prezentat deficienţe de vorbire mai grave, au fost supuşi unei examinări mai amănunţite, luându-se informaţii mai ample asupra antecedentelor, atât de la educatoare cât şi de la părinţii acestora. Rezultatele studiului sunt prezentate în materialul atașat.
Forrás: Ana Loredana Bubuțanu